Dacă negocierile de la Cotroceni vor eşua, PD ameninţă cu moţiunea de cenzură

142.jpgConsultările de la Cotroceni dintre preşedinte şi partide reprezintă debutul unei săptămâni care se anunţă a fi destul de agitată din punct de vedere politic. Democraţii ameninţă cu moţiunea de cenzură, social democraţii demarează negocieri pentru obţinerea unei majorităţi parlamentare, iar preşedintele Traian Băsescu va adresa un mesaj Legislativului.
Dacă negocierile de astăzi vor eşua, Partidul Democrat ar putea introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului, aşa cum a anunţat încă de săptămâna trecută liderul democrat, Emil Boc.
Tot astăzi, conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului vor stabili ziua în care Traian Băsescu se va adresa Legislativului. Şeful statului a anunţat săptămâna trecută că doreşte ca miercuri sau joi să adreseze un mesaj membrilor Legislativului.

Check Also

The “Moldova Highway” Between Romania & Ukraine Has Major Military-Strategic Implications

This project is a much bigger deal than most observers have realized since it’ll play …