ROMÂNIA, VICTIMĂ A ATENTATULUI DIN ISRAEL

telaviv.jpgUna dintre victimele atentatului sinucigaş comis, luni, la Tel Aviv, o femeie din Baia Mare, le spunea cunoştinţelor că nu îi este teamă să plece în Israel, deoarece, dacă îi este scris să moară, i se poate întâmpla şi în România.  Băimăreanca Rozalia Besenyei, în vârstă de 47 de ani, a murit în atentatul sinucigaş de luni de la Tel Aviv. De când au primit vestea, vecinii şi prietenii acesteia sunt în stare de şoc. Corpurile neînsufleţite ale celor două românce care au murit în urma atentatului sinucigaş comis luni, la Tel Aviv, vor fi repatriate în zilele următoare, a relatat AFP.

Două românce ÅŸi-au pierdut viaÅ£a în urma atacului sinucigaÅŸ comis luni la Tel Aviv, în Israel. ÃŽn atac au murit nouă oameni ÅŸi peste 60 au fost răniÅ£i. Acesta este cel dintâi atentat de la formarea noului guvern palestinian, al grupării radicale Hamas, ÅŸi a avut loc cu puÅ£in timp înainte de prima ÅŸedinţă a noului Parlament israelian. Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Jihadul Islamic. Aceasta a difuzat o înregistrare video în care este prezentat autorul – un palestinian de 21 de ani, care susÅ£ine: „Vor mai fi ÅŸi alte asemenea acÅ£iuni, cu voia lui Allah. ÃŽnchin această acÅ£iune deÅ£inuÅ£ilor palestinieni din Israel. Vom învinge!”. El a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa într-o autogară din oraÅŸ, frecventată de muncitori străini.

„Am văzut un paznic care a oprit un băiat tânăr şi i-a cerut să deschidă sacoşa. Avea o sacoşă albastră. În momentul în care a deschis-o, am auzit bubuitura”, a relatat un martor. În afara sinucigaşului, cinci oameni au murit pe loc. Alţi patru au decedat mai târziu la spital, în urma rănilor. Poliţia afirmă că bomba avea între cinci şi zece kilograme de exploziv.

Serviciul secret israelian încearcă să afle cum a reuşit teroristul să ajungă la Tel Aviv, deşi armata a impus o blocadă totală a Cisiordaniei, cu ocazia Paştelui evreiesc. Atentatul a fost condamnat de guvernul israelian şi de multe state străine, ca şi de preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmud Abbas. Guvernul palestinian, format de radicalii din Hamas, l-a calificat drept „o reacţie naturală la ocupaţie şi la crimele Israelului”.

Represalii

Cabinetul Ehud Olmert se întruneşte marţi pentru a stabili cum va răspunde Israelul la atentatul de la Tel Aviv. O primă ripostă a avut loc deja ieri seară, când aviaţia israeliană a bombardat o uzină metalurgică din Gaza. Nu s-au semnalat victime, dar pagubele materiale sunt importante. Uzina a mai fost bombardată şi în trecut, deoarece se presupune că aici sunt produse rachete artizanale. Ministrul israelian al apărării a recomandat ca nordul Cisiordaniei, de unde venea teroristul, să fie izolat de restul teritoriului.

Casa Albă a pus în gardă guvernul palestinian format de Hamas că va suporta consecinţe dintre cele mai grave în cazul în care va tolera atentate teroriste precum cel de la Tel Aviv. Mesaje de condamnare a atacului sinucigaş din Israel continuă să vină din întreaga lume. La rândul său, secretarul general ONU, Kofi Annan, a cerut autorităţii palestiniene să adopte o poziţie clară faţă de astfel de acte teroriste.

33 de victime de naţionalitate română în zece ani

În ultimii zece ani, 33 de români au murit în atentate comise în lumea întreagă. Cele mai multe victime au făcut exploziile din Madrid, din martie 2004, când şi-au pierdut viaţa 16 români. Dar şi în atacurile comise în Israel au murit mulţi români, majoritatea lucrători în construcţii.

Martie 1996, Israel

Cu zece ani în urmă, în 1996, şase români au murit într-un atentat comis în Ierusalim. Atacul s-a produs într-un autobuz şi a fost revendicat de mişcarea Hamas.

Mai 2001, Districtul Gaza

Cinci ani mai târziu, doi muncitori români care lucrau la o construcţie în Districtul Gaza cad victimele unui atentat cu bombă comis de terorişti palestinieni.

Septembrie 2001, SUA

Şi cel mai sângeros atentat din istorie, cel de la 11 septembrie din 2001 de la World Trade Center a înscris România pe harta ţărilor îndoliate. Între miile de oameni care au murit atunci s-au aflat şi trei români care lucrau în cele două clădiri.

2002, Israel

Atentatul de ieri nu este primul comis în vechea autogară din Tel Aviv. În 2002 Jihadul Islamic a detonat o bombă în acelaşi loc. Printre victime, din nou un român. În acelaşi an, un turist îşi găseşte moartea într-un autobuz, în Ierusalim. În atentatul comis de Hamas, au murit 11 oameni, iar alţi 50 au fost răniţi.

Ianuarie 2003, Israel

Alţi doi români au murit la începutul anului 2003, în unul dintre cele mai puternice atentate comise în ultimi ani în Israel. 23 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un atentat sinucigaş comis tot în Tel Aviv şi tot într-o autogară.

Martie 2004, Spania

Însă cele mai multe victime ale unui singur atentat, s-au înregistrat în Spania, la Madrid. 16 români au murit, iar alţi 93 au fost răniţi, în exploziile din trei trenuri, puse la cale de gruparea teroristă Al Qaida.

Iulie 2005, Londra

Un nume românesc s-a aflat şi pe lista celor care şi-au pierdut viaţa în atentatele comise la metroul londonez, în vara anului trecut. Românca Mihaella Otto s-a aflat într-una dintre garniturile de metrou în care au explodat bombele care au făcut sute de victime.

Check Also

The “Moldova Highway” Between Romania & Ukraine Has Major Military-Strategic Implications

This project is a much bigger deal than most observers have realized since it’ll play …